Uniunea Europeană este foarte activă în susținerea dezvoltării afacerilor noi, în special în rândul femeilor și în regiunile Republicii Moldova, adesea cu accent pe zonele rurale și dezavantajate. Deci nu este obligatoriu să locuiești la Chișinău, să ai studii universitare sau o afacere deja activă pentru a primi sprijin din partea UE – dimpotrivă!

UE sprijină un număr de programe și facilități de sprijin pentru afaceri care oferă know-how, ajutor practic și chiar finanțare pentru a vă ajuta să vă începeți afacerea – de fapt, puteți ajunge să profitați de mai multe dintre ele!

Noul Program de Susținere a Antreprenoriatului Feminin prevede creșterea numărului de femei antreprenor și îmbunătățirea performanțelor micro-întreprinderilor, întreprinderilor mici și mijlocii gestionate de femei. Administrat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), programul va oferi informații, formare, consultanță și mentorat dacă doriți să începeți o afacere. De asemenea, programul va oferi, granturi de până la 200.000 de lei pentru a facilita înființarea și dezvoltarea de întreprinderi noi. Pentru a afla despre oportunitățile viitoare  urmăriți site-ul web și pagina de Facebook a ODA.

Programul EU4Moldova: Regiuni-cheie (Cahul și Ungheni) oferă sprijin antreprenorilor, inclusiv celor implicați în antreprenoriatul social, pentru consolidarea cunoștințelor și competențelor antreprenoriale, de la branding și marketing, competențe TIC, informații de piață până la inovare și management financiar. Programul oferă atât formare profesională, cât și granturi pentru sprijinirea întreprinderilor.

Dacă vă interesează tehnologia și inovarea sau doriți să creați un start-up în sectorul inovativ, programul Startup City Cahul oferă programe de educație antreprenorială, oportunități de creare și dezvoltare de start-up-uri și dezvoltarea unui centru EU4Innovation, care va dezvolta servicii și programe locale precum și activități de încurajare a utilizării tehnologiilor.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD