Iubirea nu e veșnică, iar despărțirile au loc și la case mai mari! Un exemplu clar se întâmplă în Familia Regală a Greciei, acolo unde Prințul Nikolaos și Prințesa Tatiana au decis să pună capăt mariajului. Au format un cuplu timp de circa două decenii, iar decizia separării nu a fost una ușoară. Au ales să dea vestea tuturor, așa că au transmis în spațiul public un mesaj surprinzător!

Familia Regală a Greciei traversează o perioadă dificilă, după ce Prințul Nikolaos și Prințesa Tatiana au hotărât să divorțeze. Cei doi aveau o căsnicie de 14 ani și o relație de peste 20 de ani, iar lucrurile păreau că merg ca pe roate. S-au cunoscut în Elveția, iar din 2003 formau un cuplu. Șapte ani mai târziu, aceștia s-au căsătorit. Cererea în căsătorie a venit în 2009, la pachet cu un inel de logodnă superb, care îi aparținuse Reginei Ingrid a Danemarcei.

Prințul Nikolaos al Greciei s-a căsătorit cu Tatiana Blatnik pe insula Spetses. A fost un eveniment uriaș și important pentru Casa Regală a Greciei, ținând cont că era prima nuntă organizată de Familia Regală elenă după 70 de ani. Tatiana Blatnik nu are sânge albastru. Este din Venezuela, iar înainte de a fi împreună cu Prințul Greciei, aceasta lucra ca publicist și organizator de evenimente. L-a cunoscut pe prinț în timp ce lucra la un Revelion, în Elveția.

Divorț în Familia Regală a Greciei

 

Vestea despărțirii a fost dată presei din Grecia printr-un comunicat. Prințul Nikolaos și Prințesa Tatiana s-au despărțit amiabil, după 14 ani de căsnicie. Au transmis și faptul că vor rămâne în relații bune, de prietenie, în semn de respect pentru toată dragostea pe care și-au purtat-o în acești ani.

”Prințul Nikolaos și prințesa Tatiana, după 14 ani de mariaj, au decis să își dizolve căsătoria. Amândoi își exprimă dificultatea acestei decizii, aprecierea și respectul profund pe care îl au unul față de celălalt, dar și dragostea cu care au pășit în toți acești ani.

Aceleași valori de respect și înțelegere vor sta la baza relației lor în viitor, o relație de prietenie profundă și sinceră. Ei vor continua să trăiască și să lucreze în Grecia, un loc în care amândoi se simt ca acasă. Familia le va fi mereu alături. Vă mulțumesc foarte mult pentru respect și discreție”, se arată în comunicatul de presă transmis publicității.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD