Găgăuzia este, poate, cea mai rusofilă regiune a Republicii Moldova. O entitate separatistă la începutul anilor '90, Găgăuzia a acceptat până la urmă suveranitatea Chișinăului, însă pretinde dreptul la secesiune în cazul unei uniri cu România sau chiar și al integrării europene.

De la „republică” la regiune autonomă cu „dreptul la autodeterminare istorică”

La 19 august în sudul Republicii Moldova, în Unitatea Teritorial Administrativă Gagauz Yeri, au fost marcați 32 de ani ani de la proclamarea Republicii Găgăuzia. Entitatea separatistă, apărută înainte de proclamarea Republicii Moldova ca stat, a existat de facto timp de mai bine de patru ani.

Găgăuzii sunt un popor turcic care în sec. XIII s-a stabilit în regiunea Dobrogei și a adoptat ortodoxismul. În secolul XIX Imperiul Țarist le-a oferit condiții să se strămute în Sudul Basarabiei pe care o anexase în 1812, în ținutul numit Bugeac, locuit de tribul nogai. Istoriografia oficială găgăuză vorbește de prima formațiune statală a acestui popor în sec. XIII și de o primă republică – Republica Comrat – în timpul revoluției din Rusia din 1905. Totuși, Republica Comrat a durat doar câteva zile, iar găgăuzii par să se fi adaptat bine la comunism și perioada sovietică în care, deși limba lor nativă este turcică, au adoptat rusa ca principala limbă de comunicare.

Găgăuzii au început să vorbească de autonomie și, ulterior, de independență, la sfârșitul anilor '80, odată cu mișcarea de eliberare națională din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (RSSM), pe fundalul destrămării URSS. Printre motivele invocate au fost „pericolul românizării”, „biciul jandarmului român”, exact ca cele folosite în aceeași perioadă de rusofonii din stânga Nistrului. La 12 noiembrie 1989, un congres al găgăuzilor declară crearea Republicii Autonome Sovietice Socialiste Găgăuze în cadrul RSSM, exact în aceeași perioadă în care la Chișinău aveau loc primele manifestații deschise împotriva regimului sovietic, precum sabotarea aniversării revoluției bolșevice pe 7 noiembrie.. Iar la 19 august 1990 – cu doar două săptămâni înainte de autoproclamarea independenței Transnistriei – a fost proclamată Republica Găgăuzia, care a existat de facto până în 1995.

Raporturile juridice dintre Chișinău și Comrat au fost stabilite abia la sfârșitul anului 1994, după ce parlamentul majoritar „agrarian” (de centru-stânga, format în mare parte de foști nomenclaturiști sovietici) a adoptat controversata Constituție cu „limba moldovenească” și statutul de neutralitate permanentă, iar apoi, a adoptat o lege „privind statutul juridic special al Găgăuziei (Gagauz-Yeri)”. Statutul regiunii autonome prevede inclusiv că Găgăuzia are propriul parlament și guvern, fiind condusă de un bașcan, care este, din oficiu, membru al guvernului de la Chișinău. De asemenea, „în cazul schimbării statutului Republicii Moldova ca stat independent, poporul Găgăuziei are dreptul la autodeterminare externă”. Această prevedere din lege a avut în primul rând în vedere „riscul” unirii Republicii Moldova cu România, dar unii analiști consideră că s-ar putea încerca aplicarea ei și în situația în care s-ar ajunge la aderarea Republicii Moldova la UE. Adunarea Populară a criticat, spre exemplu, obținerea de către Republica Moldova a statutului de țară candidată pentru aderarea la UE

În 2003, în timpul guvernării comuniste de la Chișinău, statutul de unitate teritorial administrativă oferit Găgăuziei a fost consfințit și în Constituție. În plus, Adunării Populare de la Comrat i-a fost atribuit și dreptul la inițiativă legislativă.

UE și România, privite cu suspiciune la Comrat în ciuda investițiilor făcute în Găgăuzia

În ciuda obținerii tuturor acestor drepturi, mișcările secesioniste din Găgăuzia, alimentate de diferiți lideri locali, sau cele menite să obțină mai multă autonomie față de Chișinău, nu au încetat vreodată. La 2 februarie 2014, la scurt timp după ce Republica Moldova parafase Acordul de asociere cu UE, iar în Ucraina era în plină desfășurare Maidanul declanșat în urma refuzului regimului Ianukovici de a semna Acordul de asociere al Ucrainei, în Găgăuzia a avut loc un referendum declarat ilegal de justiție, finanțat din surse obscure, în care, ca pe timpurile sovietice, 99% au votat pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Euroasiatică și tot cam atâția împotriva integrării europene. În plus, tot 99% au optat pentru independența Găgăuziei în cazul în care Republica Moldova își pierde statalitatea.

Preferințele politice ale populației din Găgăuzia au fost mereu în favoarea partidelor și politicienilor pro-ruși. Spre exemplu, în turul doi al alegerilor prezidențiale din 2016, 98,89% dintre participanți au votat pentru liderul socialiștilor de atunci, Igor Dodon, în defavoarea Maiei Sandu.

Pe parcursul anilor, Uniunea Europeană a investit în zeci de proiecte din Găgăuzia. La fel și România, cel mai cunoscut fiind proiectul de reparație a grădinițelor. Până în 2018 România investise 26 de milioane de euro în acel proiect, iar Găgăuzia a fost printre cei mai mari beneficiari.

Cu toate acestea, potrivit unui sondaj realizat în 2021 de Institutul de Politici Publice, 40% dintre găgăuzi considerau că Republica Moldova beneficiază de cea mai multă asistență externă din partea Rusiei și doar 14% - UE. Același sondaj, realizat pe teritoriul Găgăuziei, și al raionului Taraclia, populat preponderent de bulgari, releva că o treime dintre găgăuzi își identifică apartenența culturală la cea găgăuză, 30% - la cea rusă și doar 12,6% - la cea moldovenească. Aproximativ 90% din cei intervievați se informau din surse în limba rusă, iar cei mai mulți aveau încredere în presa din Rusia.

Anumite lucruri par să se schimbe, chiar dacă o fac într-un ritm foarte lent. Potrivit aceluiași sondaj, față de o cercetare sociologică similară realizată în 2015, s-a înjumătățit de la 34% la 17 la sută numărul celor care își doreau ca Republica Moldova să fie parte componentă a Federației Ruse. Este adevărat că a crescut de la 4% la 13,5% numărul celor care și-ar fi dorit reconstituirea URSS. De asemenea, în decurs de un deceniu s-a dublat numărul celor care afirmă că ar cunoaște „limba moldovenească”, dar și așa este vorba de mai puțin de un sfert dintre cei intervievați.

La 31 august 2021, de Ziua Limbii Române,  actualul bașcan al Găgăuziei, Irina Vlah a publicat o postare în care în premieră un oficial de la Comrat nu utilizează termenul „limba moldovenească”. „Azi sărbătorim Ziua Limbii Române - este o sărbătoare importantă pentru toți cetățenii Republicii Moldova”, a scris ea, provocând critici la Comrat. De notat însă că a scris acea postare spre sfârșitul celui de-al doilea (și ultimul) mandat. Irina Vlah este fostă comunistă, după care a trecut în echipa lui Igor Dodon însă, se pare, stabilise relații bune cu fostul ambasador al României la Chișinău, Daniel Ioniță, care a întreprins mai multe vizite în Găgăuzia. În plus, în ultimii ani a fost lansat unul dintre cele mai importante proiecte românești în Găgăuzia – construcția unui bloc nou pentru singurul liceu cu predare în limba română din Comrat. Vlah are și un blog, inclusiv în limba română, ceea ce iarăși este o noutate pentru un funcționar din Găgăuzia, mai ales că în campaniile sale electorale a promovat apropierea de Rusia și și-a făcut PR cu fotografii alături de Vladimir Putin. Este posibil ca Irina Vlah să aibă interese personale în realizarea unor proiecte de infrastructură; poate fi, totodată, vorba și despre planurile sale politice de viitor, având în vedere că  la sfârșitul anului trecut nu excludea posibilitatea să candideze la prezidențiale.

Oricum, gesturile Irinei Vlah rămân în antiteză cu poziția de până atunci a autorităților găgăuze, care, de pildă, în 2013 redenumeau obiectele de studiu în școli 'Limba şi literatura română' şi 'Istoria Românilor' în 'Limba şi literatura moldovenească' şi 'Istoria Moldovei'.

Un cal troian al Moscovei în Republica Moldova

Având în vedere diferențele mari de viziuni dintre majoritatea cetățenilor Republicii Moldova și cei din Găgăuzia, se pare că unul dintre factorii care au contribuit ca lucrurile să nu escaladeze în Găgăuzia este lipsa de unitate a elitelor locale. Chiar dacă cei peste 120.000 de locuitori ai regiunii au practic aceeași viziune de politică internă și externă, disputele politice interne sunt foarte dure, iar deseori se lasă cu certuri, conflicte sau chiar bătăi între politicieni. Pe lângă frecventele scrutine naționale care au loc în Republica Moldova, în Găgăuzia mai au loc și două tipuri de alegeri locale – pentru Adunarea Populară și pentru funcția de bașcan – în care concurența este acerbă. Codul electoral și cutumele din regiune promovează candidații independenți la alegeri, astfel că Adunarea Populară, formată din 35 de deputați, e destul de pestriță. Spre exemplu, după ultimele alegeri din Adunarea Populară din septembrie-octombrie 2021, președintele acesteia a fost ales abia în februarie 2022, din a 15-a încercare, cu 18, adică minimul necesar de voturi. Și ultimele alegeri pentru funcția de bașcan, din 2019, s-au lăsat cu scandal, după ce majoritatea concurenților au chemat alegătorii să boicoteze alegerile, prezența la vot a fost asigurată la limită, iar opoziția din regiune a reclamat fraude grave.

Agresiunea militară rusă asupra Ucrainei, dar și consecințele războiului pentru Republica Moldova au încins spiritele la Comrat. Mai mulți deputați din Adunarea Populară au susținut deschis, prin postări și mesaje pe rețelele de socializare invazia rusă, au purtat ostentativ panglica Sf. Gheorghe, chiar dacă Parlamentul de la Chișinău a interzis afișarea acesteia ca pe un simbol al agresiunii militare. În ultimele câteva luni, în Găgăuzia au avut mai multe proteste împotriva guvernării, a inflației și prețurilor, la care au început să se audă și mesaje separatiste. La începutul lunii august, la un astfel de protest la Ceadîr-Lunga, a fost pus în discuție și subiectul desprinderii de Republica Moldova și alipirii la Rusia. „Când rusul Ivan pe nume Vladimir Vladimirovici [Putin] va lua pământurile noastre rusești? Acest pământ aparține în primul rând Rusiei. Putin va veni odată și odată aici și-l vom întâmpina cu flori”, a declarat un activist din regiune, Dmitri Zirov, citat de nokta.md.

Iar unul din liderii mișcărilor secesioniste din anii 90 ai secolului trecut, Mihail Khedighelean, a anunțat că va fi organziată o reuniune a liderilor regiunii pentru a le solicita Rusiei și Turciei să apere Găgăuzia de România.

Astfel, în pofida schimbărilor din societatea moldovenească, Găgăuzia și găgăuzii rămân puternici angrenați la lumea și la politica rusă. În condițiile în care Republica Moldova mai are de înfruntat o regiune separatistă la est și alte minorități vorbitoare de rusă pe teritoriul său, Găgăuzia este încă un călcâi al lui Ahile, sau mai degrabă un cal troian.

Sursa: Veridica.ro

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD