Primarul mun. Orhei, Tatiana Cociu a publicat un mesaj pe rețelele de socializare în care își exprimă nedumerirea față de declarațiile șefului Poliției Naționale, Viorel Cernăuțeanu, care a acuzat administrația publică locală din municipiu de împiedicarea investigațiilor în cazul omorului tinerei de 19 ani. Edilul afirmă că declarațiile șefului IGP ar fi nefondate. 

“În calitate de primar al municipiului Orhei, îmi exprim nedumerirea față de speculațiile lansate de către șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, potrivit căruia eu, în calitate de primar, aș fi împiedicat organele de urmărire penală care investighează cazul răpirii și uciderii Anei-Maria Guja să preia înregistrările de pe camerele de supraveghere video din orașul Orhei.

Ceea ce ține de partea juridică a acestei situații în care eu sunt acuzată vreau să declar că aceste acuzații sunt neveridice, neîntemeiate și nefondate. Pur și simplu domnul Cernăuțeanu, fiind angajat politic, face presiuni pe persoana mea, pentru că echipa lui Ilan Șor mă susține”, a scris Tatiana Cociu.

Aceasta a prezentat cronologia evenimentelor care țin de interacțiunea autorității locale cu Poliția în cazul Anei-Maria.

Potrivit primarului, organele poliției au acces direct, nerestricționat și continuu la camerele video în mun. Orhei 24/7. La data de 14 aprilie 2024, specialistul IT din cadrul primăriei Orhei a fost telefonat de către reprezentanții organelor de poliție pentru a oferi detalii tehnice suplimentare și informații necesare de pe serverul de stocare a imaginelor video din camerele de supraveghere video din mun. Orhei. Toate aсeste informații și accesul necesar suplimentar a fost dat fără întârzieri, imediat, fapt care este înscris în scripturile serverului.

Tatiana Cociu: “Acum, mă adresez domnului Cernăuțeanu. Dvs cunoașteți și noi la fel, că între angajații primăriei și ofițerii poliției există o corespondență prin care au fost oferite informații, au fost discuții. Acum, având în vedere că sunt date cu caracter personal, la moment nu voi publica aceste discuții, iar în cazul în care ajungem în instanța de judecată, ele vor fi prezentate în instanță ca probe.

Conform Procesului – verbal de ridicare din 18 aprilie 2024 la orele 13:00, a fost cunoscută informația, despre pornirea urmăririi penale și data acesteia – 15 aprilie 2024. În data de 16 aprilie 2024, în cadrul investigației jurnalistice, postul de televiziune Canal 5 a solicitat filmări video în conformitate cu Legea nr. 148 din 09.06.2023. În conformitate cu prevederile Legii privind accesul la informație de interes public 148/2023, având in vedere practica internă a Organelor de urmărire penala privind publicarea imaginelor și secvențelor video din diferite operațiuni, practica internaționala de căutare a oamenilor dispăruți, care prevede publicarea oricărei informației pentru a ușura căutarea, această secvență video a fost prezentată postului TV.

Chiar și practica CtEDO prevede așa ceva. Cazul Guja (сererea nr.14277/04), CtEDO a notat că: “Funcționarii publici au dreptul să dezvăluie informații a căror divulgarea sau publicare corespunde unui puternic interes public”. Conform informației de pe canalul de Telegram oficial al Poliției Republicii Moldova ”mașina în care a urcat fata a fost localizată, iar șoferul acesteia identificat și găsit”. Persoana fost reținuta în data de 16 aprilie 2024, iar secvența video de către Canal 5 a fost publicată tot la data de 16 aprilie 2024 la ora 21:30. Cum aceasta publicare a împiedicat cercetarea urmării penale?”

Primarul de Orhei mai precizează că la data de 18 aprilie 2024, între orele 13:20 – 13:29, Ofițerul de urmărire penală al SUP a IP Orhei, Corina Muntean, a primit toate secvențele video solicitate. 

“Cum se vede din Procesul verbal în 9 minute, au fost efectuate toate acțiunile. Acum spun fapte care nu pot fi contestate, sunt evidente și infirmă complet cuvintele dlui Cernăuțean.

În perioada 14 aprilie 2024 – 18 aprilie 2024, Primăria mun. Orhei nu a cunoscut despre existența unui dosar penal pe acest caz. Primăria Orhei a făcut tot posibil pentru a face cunoscut acest caz și a atrage oamenii să caute pe fată. Primăria Orhei nici în perioada 14 aprilie 2024 – 18 aprilie 2024, nici în ziua ridicării secvențelor video nu a avut restricții de a divulga informația deținută pe acest caz, nu a avut nici un statut în cadrul urmăririi penale, a reacționat prompt la toate cererile organului de urmărire penală a prezenta imediat toată informația deținută”, a scris primarul.

Cociu subliniază ca toate aceste acuzații au la bază un singur argument – faptul că este din opoziție.

“Eu nu sunt comodă puterii actuale de guvernământ și deja știu ce ei vor să facă. Mă acuză în baza art. 303 Cod Penal, care prevede privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții, așa cum ei vor sa facă și cu deputata Marina Tauber și bașcanul Evghenia Guțul. 

Cazul Anei-Maria Guja a șocat întreaga țară, în special comunitatea din Orhei, unde a avut loc răpirea. Suntem profund șocați de cele întâmplate și ne exprimăm solidaritatea cu familia și apropiații tinerei în aceste momente dificile. Iar celor care vor să obțină profit mediatic din această tragedie, le sugerez să nu facă show politic și să dea dovadă de omenie”.

ABONEAZĂ-TE LA CANALUL NOSTRU DE TELEGRAM - PARANTEZE.MD